Hipoglicemia în unele situații speciale

Insulina bazală nu se oprește niciodată, nici măcar în zilele în care nu mănânci nimic, deoarece ai nevoie de ea tot timpul [1]. Este bine să ai un plan făcut din timp cu medicul pentru zilele de boală [2]. Planul spune ce poți să bei, cât de des trebuie să-ți testezi glicemia și corpii cetonici și când să anunți echipa medicală [2]. Febra și infecțiile cresc de obicei nevoia de insulină, iar lipsa unei cantități suficiente de insulină poate duce la apariția corpilor cetonici [3]. Dacă folosești un sistem automat de administrare a insulinei (AID), e posibil ca algoritmul să se adapteze prea lent la nevoia mare de insulină din zilele de boală [2] [3]. De aceea, uneori este nevoie să treci pompa în modul manual [2].

Riscul de hipoglicemie crește atunci când mănânci mai puțin sau chiar deloc. În această situație, doza de insulină pentru masă se reduce sau nu se mai face, iar doza de insulină bazală se poate reduce după cum spune planul tău [3]. Dacă glicemia se menține sub 250 mg/dL (13,9 mmol/L), poți să consumi lichide cu hidrați de carbon (HC) [3]. Dacă este peste această valoare, folosește mai bine doar lichide fără zahăr [3]. Mergi la camera de gardă dacă glicemia rămâne sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L) deși ai tratat hipoglicemia de mai multe ori [1] [3]. Mergi și dacă nu poți bea lichide sau dacă corpii cetonici din sânge se mențin peste 1,5 mmol/L [1] [3]. Tabelul de mai jos rezumă regulile pentru glicemiile prea mari sau prea mici.

Da, deoarece HC din alimente nu se mai absorb, în timp ce doza de insulină acționează în continuare [3]. Cea mai frecventă cauză a hipoglicemiei în zilele de boală este infecția stomacului și a intestinului (gastroenterita). Hipoglicemiile pot continua pentru câteva zile după oprirea vărsăturilor [3]. Testează glicemia și corpii cetonici la fiecare 1–2 ore, deoarece vărsăturile pot fi și un semn al lipsei de insulină [3]. Dacă apar corpi cetonici la o glicemie mică, ei arată de obicei că organismul nu primește destulă energie din alimente [3]. De aceea, ai nevoie de mai mulți HC, împreună cu insulina pentru ei [3].

La copiii care varsă sau mănâncă foarte puțin, mai ales după doza de insulină pentru masă, o doză mică de glucagon injectabil poate preveni hipoglicemia [4] [5]. Se folosește glucagonul din trusa clasică, injectat subcutanat cu seringa de insulină, atunci când glicemia ajunge deja la 80 mg/dL (4,4 mmol/L) sau mai puțin [5]. Doza orientativă este de două unități de pe seringă până la doi ani, apoi o unitate pentru fiecare an de vârstă, cel mult 15 unități [5]. Dacă glicemia nu crește în jumătate de oră, se injectează dublul dozei inițiale de glucagon [4] [5]. Dacă vărsăturile durează peste două ore sau hipoglicemia nu se corectează, mergi mai bine la camera de gardă [3]. Nu conduce singur până acolo, deoarece o hipoglicemie la volan este periculoasă. Cere cuiva să te ducă sau sună la numărul de urgență.

O călătorie sigură începe cu o pregătire atentă [2]. Zborurile cu avionul pot genera probleme la controlul din aeroport, fluctuații mai mari ale glicemiei și dificultăți în transportul corect al insulinei [6]. Ia-ți mereu o rezervă suplimentară de insulină, teste și senzori și păstrează toate proviziile pentru diabet în bagajul de mână [2]. În cala avionului insulina poate îngheța, ceea ce îi reduce efectul ulterior [3]. Arată întotdeauna pompa și senzorul la controlul de securitate și verifică dinainte ce recomandă producătorul pentru zborurile cu avionul [2].

Mesele la ore neobișnuite, căldura și mersul mult pe jos impun o verificare mai atentă a evoluției glicemiei [2]. În avion, doza de insulină pentru masă se face înaintea mesei, în funcție de ce mănânci [7]. Insulina nu se lasă într-un autovehicul încins de la soare și nici nu trebuie să înghețe în cala unui avion [8]. Cartușul sau stiloul de insulină început se păstrează de obicei cel mult 28 de zile la temperatura camerei, sub 30 °C [8]. Termenul diferă după tipul de insulină, deci verifică prospectul [8]. Poartă un card de identificare medicală în limba locală, care spune că ai diabet de tip 1 și că poți avea nevoie de ajutor în cazul unei hipoglicemii [2].

Da, deoarece mesele se mută, iar dozele de insulină și orele lor se adaptează mai greu la noul program [7]. Până la unul din zece pacienți tratați cu insulină care călătoresc în străinătate au o hipoglicemie pe drum sau în prima zi după sosire [7]. Dacă treci mai puțin de cinci fusuri orare sau stai mai puțin de trei zile, insulina bazală se face în continuare la ora de acasă [7]. Dacă treci cinci fusuri orare sau mai multe, ziua se scurtează spre est și se lungește spre vest, deci doza de insulină bazală se ajustează o singură dată [7].

Spre vest, doar în ziua călătoriei, doza de insulină bazală se împarte de obicei în două jumătăți [7]. Una se face la ora de acasă, iar cealaltă la aceeași oră după ceasul local [7]. Spre est, se face o singură doză de insulină bazală redusă cu 10–20%, apoi se revine la schema obișnuită începând cu următoarea zi [7]. Dacă folosești o pompă, ora pompei se schimbă la sosire, iar ratele bazale se adaptează astfel imediat la ora locală [7]. Planul se face cu medicul înainte de plecare, iar în primele zile este bine să testezi glicemia mai des [2] [7].

Da. Postul crește riscul de hipoglicemie, de deshidratare, de hiperglicemie și chiar de cetoacidoză [9]. Dacă ai diabet de tip 1, riscul este în general destul de mare, dar diferă de la un pacient la altul, deci se evaluează individual, înaintea postului [9] [10]. Cele mai multe hipoglicemii apar spre finalul postului, mai ales în ultimele ore [9] [10]. De aceea, în această perioadă este bine să testezi glicemia cât mai des și să eviți efortul fizic intens [9] [10].

Planul se face împreună cu medicul tău, cu 6–8 săptămâni înaintea postului [10]. Doza de insulină bazală se reduce de obicei cu 10–30% [10] [11]. Dacă o administrezi la masa de seară cu care se încheie postul în fiecare zi, reducerea poate ajunge la 40% [10] [11]. Dacă folosești o pompă, ratele bazale se reduc cu 20–40% în ultimele 3–4 ore ale postului [10] [11]. Senzorul este metoda preferată pentru monitorizarea glicemiei [10] [11]. Testarea cu glucometrul nu întrerupe postul din Ramadan [10] [11]. Postul se întrerupe imediat dacă glicemia scade sub 70 mg/dL (3,9 mmol/L), chiar și fără simptome, sau dacă trece de 300 mg/dL (16,7 mmol/L) [10] [11]. Postul se întrerupe și la semne de deshidratare sau de boală acută [10] [11]. Masa de seară cu care se încheie postul zilei are adesea ceva mai mult zahăr și grăsimi, deci are nevoie de o doză de insulină atent aleasă [9].

Anunță din timp că folosești insulină și încearcă să obții o programare dimineața devreme, pentru ca postul să fie cât mai scurt [12]. Insulina bazală nu se oprește, deoarece corpul are nevoie de ea și pe nemâncate [12] [13]. Înaintea unei operații, la adulți, în seara dinainte se face de obicei 75–80% din doza obișnuită de insulină bazală [13]. Doza de insulină pentru masă nu se face dacă nu mănânci.

Pregătirea pentru colonoscopie, cu lichide limpezi din ziua dinainte, aduce puțini HC, iar postul crește riscul de hipoglicemie. Ia cu tine la spital o sursă rapidă de glucoză și glucometrul, testează-ți glicemia în sala de așteptare și spune personalului că ai diabet de tip 1. Pompa poate rămâne pornită în timpul procedurii, dacă regulile spitalului și tipul intervenției permit acest lucru [12] [13]. Dacă apare o hipoglicemie, ea trebuie tratată imediat cu glucoză sau cu suc, chiar dacă ești pe nemâncate, iar investigația se poate eventual reprograma.

Da, deoarece un copil sub șase ani nu poate de obicei să recunoască, să descrie sau să trateze singur o hipoglicemie [14]. La această vârstă, semnele hipoglicemiei sunt adesea restrânse la schimbări de comportament, cum ar fi iritabilitatea, agitația, tăcerea neobișnuită sau crizele de furie [5]. Hipoglicemiile severe, cetoacidoza și hiperglicemia pe termen lung pot afecta dezvoltarea creierului la copiii sub șase ani [14].

Pentru tratarea hipoglicemiei, cantitatea de glucoză se calculează după greutate, aproximativ 0,3 g pe kilogram corp, de exemplu 9 g pentru un copil de 30 de kilograme [5] [15]. Senzorul se recomandă de la diagnostic, iar pompele AID trebuie oferite tuturor copiilor care le pot folosi în siguranță, singuri sau cu familia [14]. La copiii de 2–5 ani, pompa AID crește timpul petrecut în intervalul țintă, fără o creștere a timpului petrecut în hipoglicemie [16]. Toți adulții care au grijă de copil, inclusiv la grădiniță, trebuie să învețe să recunoască hipoglicemia și să folosească glucagonul [5].

Da. Tot mai mulți pacienți cu diabet de tip 1 ajung la vârste înaintate, deoarece speranța lor de viață a crescut foarte mult în ultimele decenii [2] [17]. La această vârstă, riscul de hipoglicemie crește din cauza meselor neregulate, a scăderii funcției rinichilor, a problemelor de memorie și a numărului mare de medicamente [18] [19]. La vârstnici, semnele hipoglicemiei includ mult mai des confuzia, dezorientarea sau amețeala și mai rar tremurul, transpirația și bătăile rapide ale inimii [19]. La vârstnicii cu diabet de tip 1 în evoluție de mult timp, hipoglicemia severă se asociază adesea cu neconștientizarea hipoglicemiei și cu variații mari ale glicemiei [20].

Țintele glicemice se aleg în funcție de starea de sănătate, nu de vârstă, iar schemele de insulină se pot simplifica la nevoie [2] [18]. Senzorul este recomandat și la pacienții cu diabet de tip 1 mai în vârstă [18]. La pacienții de 60 de ani sau mai mult, senzorul reduce aproape la jumătate timpul petrecut în hipoglicemie [21]. Pompele AID reduc și ele hipoglicemiile inclusiv la vârstnicii sănătoși sau cu probleme încă ușoare de memorie [2] [18]. Familia sau îngrijitorii trebuie să învețe să recunoască hipoglicemia și să folosească glucagonul, iar senzorul îi poate sprijini prin trimiterea automată a datelor, dacă are această funcție [2].

Da, mai ales în primul trimestru și după naștere [22]. În sarcină, răspunsul hormonal la hipoglicemie se modifică, iar episoadele hipoglicemice se recunosc mai greu [22]. Grețurile și vărsăturile din prima jumătate a sarcinii și țintele glicemice mai stricte cresc și ele riscul de hipoglicemie [2] [22]. Imediat după naștere, nevoia de insulină scade foarte mult și poate ajunge să fie cu aproximativ o treime mai mică comparativ chiar cu cea dinaintea sarcinii [2] [22]. Alăptarea crește și ea riscul de hipoglicemie [2] [22].

Senzorul este recomandat tuturor femeilor însărcinate cu diabet de tip 1 [22]. În sarcină, timpul petrecut în hipoglicemie se socotește sub 63 mg/dL (3,5 mmol/L) [22]. Folosirea senzorului crește timpul petrecut în intervalul țintă, fără mai multe hipoglicemii severe ale mamei, iar nou-născuții au mai puține complicații [23]. Pompele AID cu ținte pentru sarcină pot fi de mare ajutor, însă cele mai multe pompe AID nu au ținte pentru sarcină, deci alegerea se face cu medicul [2] [22]. Este bine ca familia să învețe din timp să recunoască și să trateze hipoglicemia, ideal încă dinaintea sarcinii [22].

Da, deoarece căldura dilată vasele de sânge din piele și grăbește absorbția insulinei [24]. După saună, insulina rapidă se absoarbe de aproximativ două ori mai repede, deci glicemia poate scădea mai mult comparativ cu o zi fără saună [25]. Orice încălzire a pielii, cum ar fi baia sau dușul fierbinte, grăbește și ea absorbția insulinei, mai ales în prima oră după administrarea dozei de insulină [24].

Înaintea saunei sau a unei băi fierbinți, o gustare sau o doză de insulină ceva mai mică pot ajuta la prevenirea hipoglicemiei [25]. În aceste situații poți încerca administrarea dozei de insulină într-o zonă cu absorbție mai lentă, cum ar fi coapsa [24]. În zilele foarte calde este bine să testezi glicemia mai des și nu uita că insulina nu se lasă niciodată într-un autovehicul încins de la soare [2] [8]. Dacă folosești o pompă sau un senzor, este bine să verifici în instrucțiuni care sunt limitele lor de temperatură.