Glucagonul în tratamentul hipoglicemiei severe

Este același hormon pe care pancreasul îl produce în mod normal, fabricat ca medicament. Rolul lui este să comande ficatului să elibereze glucoză din rezervele de glicogen. Acest lucru va crește glicemia fără să fie nevoie să mănânci ceva [1].

Din acest motiv este singurul tratament pe care îl pot da cei din jur atunci când pacientul nu poate înghiți nimic în siguranță. Nu este un medicament pe care îl iei zilnic, ci unul pe care îl ai la îndemână și speri să nu îl folosești niciodată. Se recomandă prescrierea lui tuturor pacienților tratați cu insulină, mai ales celor cu risc mare de hipoglicemie [2].

Atunci când un pacient cu hipoglicemie nu poate sau nu vrea să înghită hidrați de carbon (HC) [2]. Situațiile tipice sunt pierderea stării de conștiență, confuzia importantă, convulsiile și vărsăturile care fac imposibilă administrarea pe gură a unui tratament.

Nu se așteaptă confirmarea cu glucometrul dacă situația este clară și aparatul nu este la îndemână. Glucagonul administrat unui pacient care avea de fapt glicemia mare nu produce daune importante. Întârzierea într-o hipoglicemie severă poate avea consecințe periculoase.

Trei, ca mod de administrare:

• Pulberea nazală, care se pulverizează într-o nară (nu trebuie să inspiri).
• Stiloul sau seringa preumplută, gata de injectat.
• Forma clasică, o pulbere care trebuie mai întâi dizolvată cu solventul din trusă.

Sunt evident de preferat formele care nu au nevoie de o preparare înainte de administrare, adică cea nazală și cea gata de injectat [3]. Motivul ține de faptul că se administrează mai simplu de către o persoană speriată. În plus, formele gata preparate corectează hipoglicemia la fel de eficient și se pot aplica mai repede. O variantă modernă este dasiglucagonul, un analog de glucagon stabil în soluție, sub formă de stilou preumplut [4]. Doza pentru copiii mici poate fi mai mică și este stabilită de medic [5].

Oricine, deoarece nu este nevoie de pregătire medicală. Persoanele care ar trebui instruite includ familia, colegii de cameră, personalul școlii, antrenorii, personalul de la creșă și colegii de serviciu [2].

Singura instrucțiune care trebuie repetată ori de câte ori este posibil este ce nu se face. Nu se administrează niciodată insulină unui pacient cu hipoglicemie [6]. Arată-le celor care stau mai des în jurul tău cutia cu glucagon din timp, lasă-i să citească prospectul o dată și spune-le unde o găsesc la nevoie.

Într-un loc cunoscut de toată lumea și ușor de găsit fără o căutare atentă și lungă. Un sertar din bucătărie sau noptiera funcționează mai bine comparativ cu o trusă medicală închisă într-un dulap. Spune fiecărei persoane din casă unde se află cutia de glucagon [2].

În afara casei, ține câte o cutie acolo unde petreci mai mult timp, adică la școală, la serviciu sau în geanta de sport. Respectă temperatura de păstrare scrisă pe cutie, deoarece vara temperatura din habitaclul unei mașini depășește frecvent limita permisă. Nu ține singura rezervă într-un loc la care nu se ajunge cu ușurință.

Da, ca orice medicament. Formele actuale sunt mai stabile comparativ cu cele vechi, dar tot expiră la un moment dat. Se recomandă înlocuirea la termen și păstrarea conform instrucțiunilor fiecărui produs [2]. Verifică data de expirare de pe fiecare cutie de două ori pe an, la un moment ușor de ținut minte.

Un glucagon expirat nu se aruncă înainte de a avea altul. Este mai bine să ai o cutie expirată recent comparativ cu niciuna. Cere rețeta nouă din timp și înlocuiește-l pe cel vechi, mai ales dacă este forma care trebuie dizolvată [7].

Glicemia crește suficient în general în 10 până la 20 de minute de la administrare. Forma nazală crește glicemia similar cu cea injectabilă, în 16 minute față de 13 minute. Rata de succes este de aproape 100% în ambele situații, atunci când doza completă este administrată corect [8] [9].

Imediat după administrarea glucagonului se cheamă ajutorul medical. Dacă persoana nu răspunde în 15 minute, se poate administra o a doua doză în așteptarea ajutorului, dacă este disponibilă și dacă prospectul o permite.

Întorci pacientul pe o parte, deoarece greața și vărsăturile sunt frecvente [5]. Când își revine și poate înghiți în siguranță, îi dai HC cu absorbție rapidă, apoi o gustare care conține și amidon sau proteine.

Motivul gustării este că glucagonul golește o parte din rezervele de glucoză ale ficatului, iar glicemia poate scădea din nou după ce trece efectul lui. Se supraveghează glicemia câteva ore, iar echipa medicală se anunță în aceeași zi. După orice episod în care a fost nevoie de glucagon, planul de tratament se revizuiește.

Da, este cel mai frecvent efect advers. Greața, cu sau fără vărsături, apare la aproximativ o treime dintre administrări, într-un procent asemănător pentru forma nazală și pentru cea injectabilă [8]. Forma nazală mai poate da în plus usturime în nas, lăcrimare sau strănut.

Aceste efecte trec de la sine și nu sunt un motiv să eviți administrarea. Sunt însă un motiv să întorci pacientul pe o parte imediat după administrare. Un pacient care varsă întins pe spate riscă să se înece [5].

Nu întotdeauna, iar explicația e interesantă. Glucagonul acționează scoțând glucoză din rezervele de glicogen ale ficatului. Alcoolul nu blochează această eliberare, ci fabricarea de glucoză nouă, adică gluconeogeneza [5]. Este împiedicată astfel refacerea rezervelor de glicogen. Cât timp rezervele de glicogen mai există, glucagonul poate încă să funcționeze [10].

Problema apare atunci când rezervele sunt goale. Situația se întâlnește după un post prelungit, după un efort fizic lung sau la un consum cronic de alcool. În aceste cazuri hormonul nu are de unde să scoată glucoză, iar tratamentul corect este ajutorul medical de urgență, cu glucoză administrată intravenos [5]. Consecința practică rămâne aceeași. O hipoglicemie apărută după alcool se tratează ca o urgență, iar glucagonul se administrează, dar fără să te bazezi pe el ca soluție unică. Cheamă ajutorul medical în paralel.