Hipoglicemia severă și ce fac cei din jur

Este episodul în care nu te mai poți ajuta singur. Se mai numește hipoglicemie de nivel 3 și se definește prin afectarea stării mentale sau fizice care necesită ajutorul altei persoane pentru rezolvarea hipoglicemiei, indiferent de valoarea glicemiei [1]. Poate merge de la confuzie și dezorientare până la pierderea stării de conștiență.

Este singurul nivel definit prin consecință și nu prin măsurarea glicemiei. Un episod sever necesită întotdeauna o discuție cu echipa medicală, chiar dacă s-a rezolvat repede și fără urmări. Este cel mai puternic semnal că planul de tratament trebuie ajustat.

Confuzia, comportamentul neobișnuit, vorbirea greoaie și dificultatea de a face gesturi simple. Apar și lipsa de coordonare, vederea dublă și o somnolență din care ești greu de trezit. Cei din jur observă de multe ori aceste semne înaintea ta [2].

Într-o hipoglicemie, trecerea de la ușor la sever poate fi rapidă, mai ales dacă nu ai simțit primele ei simptome. Regula practică pentru cei din jur este simplă. Dacă te porți ciudat și nu răspunzi coerent, trebuie să considere că ai o hipoglicemie până la proba contrarie.

Din cauza riscului de înec. Un pacient fără cunoștință sau confuz nu poate să mai înghită corect. Drept urmare, lichidul sau gelul de glucoză poate ajunge direct în plămâni. Consecința este o pneumonie gravă, adăugată peste hipoglicemie [3].

Regula este absolută și nu are excepții. Glucoza se administrează pe gură numai unui pacient pe deplin conștient, care poate înghiți la comandă. În celelalte situații tratamentul corect este administrarea de glucagon, urmată de chemarea ajutorului medical [1].

Trei lucruri, în ordinea care urmează:

• Îl întorc pe o parte, ca să nu se înece [3].
• Administrează glucagonul, dacă există.
• Cheamă serviciul de urgență.

Ce nu trebuie făcut niciodată este administrarea de insulină unui pacient cu hipoglicemie. Instruirea celor din jur trebuie să conțină explicit această interdicție. Confuzia apare pentru că mulți asociază diabetul cu insulina și cred că ea ajută întotdeauna [4]. Este greșeala cea mai periculoasă pe care o poate face cineva fără cunoștințe medicale unui pacient cu diabet.

De fiecare dată când pacientul nu este pe deplin conștient sau nu poate înghiți [1]. Se cheamă ajutorul și dacă nu există glucagon la îndemână. Nu aștepta să vezi dacă starea se ameliorează singură.

Se cheamă ajutorul și după o convulsie, chiar dacă pacientul pare că și-a revenit. Alte situații care necesită evaluare medicală sunt hipoglicemia severă apărută la un copil mic, cea apărută după consumul de alcool sau cea care se repetă la scurt timp [5]. În aceste cazuri episodul poate reapărea după ce trece efectul glucagonului.

Da. Convulsiile apar atunci când creierul rămâne fără glucoză suficientă un timp mai lung. Sunt mai frecvente la copii și în timpul nopții, când episodul nu este observat la timp [3].

În timpul unei convulsii nu se pune nimic în gura pacientului și nu se încearcă imobilizarea. Se îndepărtează obiectele din jur, se întoarce pacientul pe o parte după ce mișcările încetează și se cheamă ajutorul medical. Glucagonul se poate administra și în timpul convulsiei, deoarece se injectează subcutanat sau intramuscular ori se pulverizează în nas.

Glicemia revine în general în 10 până la 20 de minute după glucagon. Timpul mediu până la redresarea glicemiei este de aproximativ 16 minute pentru forma nazală și 13 minute pentru cea injectabilă [6]. Starea generală are însă nevoie de mai mult timp pentru a se recupera complet.

Confuzia, durerea de cap și oboseala pot ține câteva ore. Unii pacienți se simt slăbiți până a doua zi [7]. Diferența dintre valoarea glicemiei și starea generală este importantă pentru cei din jur. Un pacient cu glicemia revenită la normal poate fi în continuare incapabil să conducă sau să ia decizii importante. Supravegherea trebuie să continue până când comportamentul este complet normal, nu doar până când glucometrul arată o valoare bună.

Pe toți cei cu care petreci timp în mod regulat. Familia, partenerul de viață, colegii de cameră, colegii de serviciu, antrenorul și personalul de la școală sau de la grădiniță. Nu este nevoie de pregătire medicală oficială pentru a administra glucagonul la nevoie [1].

Ce trebuie să știe fiecare se rezumă la doar patru puncte:

• Felul în care arată o hipoglicemie severă.
• Locul în care este depozitat glucagonul.
• Modul de administrare al glucagonului.
• Numărul la care sună pentru ajutor.

Arată-le cutia și lasă-i să citească instrucțiunile, la rece. O explicație de cinci minute făcută din timp valorează mai mult comparativ cu orice discuție din timpul episodului [8].

O informație care spune că ai diabet și că ești tratat cu insulină. Poate fi o brățară, un card ținut în portofel lângă actul de identitate sau un mesaj pe ecranul de blocare al telefonului. Adaugă un număr de contact și mențiunea că folosești un senzor sau o pompă de insulină [9].

Rolul acestei informații este să scurteze timpul până la tratamentul corect. Un pacient confuz găsit pe stradă poate fi confundat cu o persoană în stare de ebrietate. Mențiunea scrisă la vedere schimbă complet ce se întâmplă în primele minute.

Da. O hipoglicemie severă netratată poate duce la pierderea stării de conștiență, convulsii, comă și rareori chiar la deces [10]. Riscurile indirecte sunt și ele importante, cum ar fi traumatismele prin cădere și accidentele rutiere. Riscul crește atunci când episodul apare în somn, când ești singur sau după consumul de alcool.

Tehnologia reduce mult riscul asociat unei hipoglicemii severe, dar nu îl elimină complet niciodată [11]. La adulții cu DZ tip 1, majoritatea folosesc astăzi un senzor sau un sistem automat de administrare a insulinei. Chiar și așa, aproximativ unul din cinci pacienți are cel puțin un episod sever în ultimele 12 luni [12]. Aceste episoade sunt totuși în mare parte previzibile. Cele mai puternice semnale de avertizare sunt un episod sever în ultimele luni și neconștientizarea hipoglicemiei [13]. Ambele impun o discuție cu medicul, nu o rezolvare doar pe cont propriu.