Efortul fizic și hipoglicemia

Mușchiul consumă glucoză în timpul efortului și rămâne apoi mai sensibil la insulină. La o persoană fără diabet, răspunsul automat de adaptare este reducerea secreției de insulină. În diabetul de tip 1, insulina administrată subcutanat continuă însă să se absoarbă și să acționeze, iar efortul fizic poate grăbi absorbția ei [1].

Scăderea glicemiei este mai mare dacă la începutul efortului ai încă multă insulină activă în organism, de exemplu după o doză recentă de insulină rapidă (bolus) [2]. În plus, mușchiul absoarbe glucoză din sânge și în orele de după antrenament. Scopul este să își refacă rezervele de glicogen, forma în care își depozitează glucoza pentru mai târziu. De aici vine partea a doua a riscului, hipoglicemia întârziată [3].

Multe ore, inclusiv în noaptea care urmează. Riscul de hipoglicemie întârziată persistă până la 24 de ore după terminarea unui efort fizic semnificativ [4]. Un antrenament făcut după-amiaza sau seara poate produce o hipoglicemie mult după miezul nopții [3].

Motivul este refacerea rezervelor de glicogen din mușchi și din ficat, un proces care durează. Riscul crește cu durata și cu intensitatea efortului și este mai mare la cei neantrenați sau la cei care fac efort neregulat [4] [5]. Din acest motiv ajustările de tratament nu se opresc la ora antrenamentului. Reducerea insulinei bazale cu aproximativ 20% după un efort prelungit sau intens poate preveni hipoglicemia întârziată, mai ales pe timpul nopții [6].

În intervalul 126–180 mg/dL (7,0–10,0 mmol/L) la începutul efortului, așa cum arată figura de mai jos. Valoarea se alege însă individual, în funcție de tipul, intensitatea și durata efortului și de tratamentul cu insulină [5]. Sub acest interval se adaugă hidrați de carbon (HC) înainte de startul efortului fizic. Peste el se verifică dacă glicemia mare nu vine cumva dintr-o lipsă semnificativă de insulină [5]. Peste 270 mg/dL (15 mmol/L) măsori corpii cetonici înainte de start [3].

Amână efortul intens dacă glicemia ta este 350 mg/dL (19,4 mmol/L) sau mai mare [5]. Nu face deloc efort dacă ai și corpi cetonici în sânge peste 1,5 mmol/L sau în urină în cantitate cel puțin moderată [4]. Corpii cetonici apar când organismul nu are suficientă insulină și începe să ardă grăsimi pentru energie. Fii prudent și la valori mai mici ale corpilor cetonici din sânge, de la 0,6 mmol/L în sus [5]. Dacă glicemia este mare, dar nu ai corpi cetonici, cauza nu este de obicei lipsa insulinei, ci mai degrabă o masă recentă. Discută cu medicul pragurile potrivite pentru tine, în funcție de tratament și de tipul de efort.

De obicei două doze, reduse frecvent împreună. Se reduce doza de insulină de la masa dinaintea efortului și, la nevoie, se scade și insulina bazală [4]. La pompele fără sistem automat, rata bazală se reduce de obicei cu aproximativ 10–50% sau chiar mai mult [5]. Reducerea pornește cu aproximativ 90 de minute înainte de un efort programat [3]. O altă variantă este oprirea pompei în timpul efortului, însă pentru cel mult 1–2 ore [5]. Lipsa insulinei duce în câteva ore la apariția corpilor cetonici, deci nu prelungi oprirea pompei peste acest interval [3].

Cifrele concrete le stabilește medicul, deoarece depind de tipul de efort, de ora la care îl faci și de schema ta de tratament. La sistemele automate se folosește modul special pentru activitate fizică, pornit cu 1–2 ore înainte de start [2]. Contează și momentul gustării neanunțate dinaintea efortului, deoarece o creștere a glicemiei poate face sistemul automat să administreze mai multă insulină [4].

Înainte de efort, dacă glicemia este sub intervalul dorit, adaugi HC cu absorbție rapidă. Dacă ți-ai redus din timp doza de insulină dinaintea efortului, pot fi suficiente 15–20 g de HC pe oră [7].

În timpul unui efort care urmează unui bolus de insulină, cantitatea de HC trebuie să fie mai mare. Se recomandă în acest caz 0,5–1,0 g de HC pe kilogram corp pentru fiecare oră de efort, adică aproximativ 30–60 g HC pe oră, pentru majoritatea tipurilor de efort [3] [5]. Aceste cantități sunt apropiate de cele folosite de sportivii fără diabet [5]. Cantitatea totală se împarte pe parcursul orei, nu se ia toată odată. După antrenament, o masă cu HC și proteine ajută refacerea stocurilor de glicogen și reduce riscul de hipoglicemie din timpul nopții [3] [8]. Cifrele exacte se stabilesc cu medicul, deoarece depind de greutatea ta și de insulina activă disponibilă la un moment dat.

Da. Este o surpriză frecventă. Un efort foarte intens și scurt, cum ar fi sprintul, ridicarea de greutăți sau o competiție, crește eliberarea de adrenalină și de alți hormoni de stres. Acești hormoni scot glucoză din ficat [3]. În acest caz, glicemia crește în loc să scadă [9].

Capcana este ce urmează. După ce efectul hormonilor trece, glicemia poate scădea mult, uneori abia după câteva ore sau în noaptea care urmează [3]. Dacă este nevoie de o corecție cu insulină, ea se face prudent, după planul stabilit cu medicul.

Nu întotdeauna. Îl folosești pentru direcție și viteză, nu pentru cifra exactă. În timpul efortului fizic glicemia se schimbă rapid. Întârzierea senzorului crește în această situație de la aproximativ 5 minute la 12–24 de minute [3]. Când glicemia scade, senzorul arată de obicei o valoare mai mare comparativ cu cea reală [10]. Din acest motiv săgeata care arată că glicemia scade contează mai mult comparativ cu cifra afișată.

Setează alarma de hipoglicemie la o valoare mai mare în zilele cu antrenament și verifică cu glucometrul orice valoare surprinzătoare [3]. Precizia senzorului variază în funcție de tipul de efort [5]. Transpirația poate slăbi tăria adezivului, iar senzorul se poate desprinde mai ușor ulterior. Ia glucometrul mereu cu tine în geanta de sport.

Te oprești. Nu există performanță care să merite o hipoglicemie tratată pe jumătate. Iei 15 g de HC cu absorbție rapidă, aștepți 15 minute și măsori din nou înainte de a reintra în joc [11]. În cazul unui efort fizic regula celor 15 g HC se aplică și la sistemele automate, unde în restul situațiilor sunt de obicei suficiente 5–10 g [11].

Pregătirea dinainte face diferența. Antrenorul trebuie să știe că ai diabet, cum arată o hipoglicemie și unde este glucoza și la nevoie glucagonul [3]. Ține rezerva de glucoză la marginea terenului, nu în vestiar. După competiție riscul de hipoglicemie continuă ore întregi, deci verificarea glicemiei seara și apoi în timpul nopții sunt importante [4].

Da, mai mult comparativ cu ce se crede de obicei. O plimbare de o jumătate de oră după masă scade glicemia vizibil, mai ales dacă insulina de la masă este încă activă [12]. Cumpărăturile, grădinăritul sau curățenia pot avea un efect asemănător.

Acesta este avantajul și, în același timp, capcana. Efortul ușor este util pentru glicemie, dar apare des neplanificat, fără nicio ajustare prealabilă a dozei de insulină de la masă [8]. Dacă știi că urmează o zi cu multă mișcare, discută cu medicul cum se reduc dozele de insulină și ia mereu glucoză cu tine.

Glucoză cu absorbție rapidă la îndemână, nu în vestiar. Ia și glucometrul, telefonul cu alarmele senzorului pornite și glucagonul, dacă se poate [2]. Adaugă un card sau o brățară care arată că ai diabet.

Soluția pentru o hipoglicemie trebuie să fie la câțiva pași de tine. O hipoglicemie apărută în mijlocul terenului, cu glucoza încuiată într-un dulap, este exact situația care se poate transforma rapid într-un episod sever. Spune-i unui coleg unde ții glucoza și glucagonul. Dacă nu poți înghiți, nu răspunzi sau ai convulsii, cei din jur nu îți dau nimic pe gură, îți dau glucagon și cheamă imediat serviciul de urgență [11].