Frica de hipoglicemie

Este teama persistentă de a avea o hipoglicemie, mai ales o hipoglicemie severă, în care ai nevoie de ajutorul altcuiva. Nu este o slăbiciune, ci o reacție firească la o experiență neplăcută și uneori periculoasă [1]. Frica devine o problemă atunci când începe să îți schimbe deciziile de tratament, de exemplu dozele de insulină [2].

Frica are două fețe. Pe de o parte sunt grijile și pe de alta comportamentele. Un chestionar bine conceput le poate evalua pe amândouă [3]. Grijile sunt gândurile despre un episod hipoglicemic în somn, la volan sau în public. Comportamentele sunt lucrurile pe care le faci ca să eviți episodul hipoglicemic, de exemplu glicemia ținută intenționat mai mare sau gustările luate preventiv [3]. Frica este de obicei mai mare la cei care au avut o hipoglicemie severă în ultimul an [3]. Chestionarul are și variante pentru copii, pentru adolescenți și pentru părinții copiilor mici [4].

Frica de hipoglicemie este frecventă, dar cifrele diferă destul de mult în funcție de felul în care este evaluată. Aproape unul din trei adulți cu diabet de tip 1 are un scor ridicat la un chestionar scurt de depistare a fricii [5]. După alte criterii, frica de hipoglicemie afectează până la 10% dintre adulții cu diabet de tip 1, mai ales pe cei cu hipoglicemii severe repetate [2]. Frica apare adesea împreună cu neconștientizarea hipoglicemiei, care înseamnă pierderea semnelor de avertizare [6].

Frica apare și la rudele pacientului. Aproape două treimi dintre rudele pacienților tratați cu insulină sau cu alte medicamente care pot produce hipoglicemie sunt îngrijorate de acest risc [7]. La pacienții cu risc mare de hipoglicemie sau cu hipoglicemii severe ori frecvente, frica se evaluează cel puțin o dată pe an [6]. La copii și adolescenți, frica de hipoglicemie se evaluează regulat, atât la ei, cât și la părinții lor [4].

Principalul semn de alarmă este că te simți în siguranță doar când ai glicemia mare, de exemplu peste 180 mg/dL (10,0 mmol/L) [2] [8]. Alte semne sunt corecții rare ale unei glicemii crescute, dozele de insulină mai mici comparativ cu cele calculate și dorința de a avea o glicemie mai mare la culcare. Hemoglobina glicată (HbA1c) crește, deși știi teoretic cum să-ți ajustezi dozele de insulină [2] [8].

Acest comportament de evitare duce la glicemii mari, care se mențin mult timp, așa cum arată figura de mai jos [2]. La copii, frica părinților poate duce la doze de insulină pentru masă prea mici, iar familia și chiar medicii pot ajunge treptat să accepte glicemii prea mari [4] [9]. Întreabă-te dacă alegi doza de insulină în funcție de valoarea glicemiei sau în funcție de teamă.

Da, mai ales prin gustările luate preventiv. Acestea sunt gustările pe care le iei ca să nu scadă glicemia, nu de foame. Asemenea mici gustări „de apărare” se iau, de exemplu, la culcare, înainte de drum sau la orice mic tremur. Ele adaugă calorii și cresc glicemia, iar în timp contribuie la creșterea în greutate [10]. La adulții cu diabet de tip 1 și tulburări de alimentație, o frică mai mare de hipoglicemie se asociază cu mai multe episoade de mâncat în exces [11].

Alternativa este, ca și la doza de insulină, să decizi după valoarea glicemiei, nu după teamă. Glicemia testată cu glucometrul sau estimată de un senzor bun poate înlocui gustarea luată „pentru orice eventualitate”. Dacă senzorul are alarmă predictivă, te anunță din timp când ai nevoie de hidrați de carbon. Gustarea de după tratarea unei hipoglicemii rămâne necesară, dar gustarea preventivă, luată fără testarea glicemiei, este un comportament de frică [3].

Da. La adulții cu diabet de tip 1, frica de hipoglicemie este cel mai puternic obstacol în calea efortului fizic regulat [12]. Teama de o hipoglicemie în timpul efortului sau după el te poate face să amâni să faci mișcare sau chiar să renunți complet la ea. Cei care se confruntă cu astfel de probleme au de obicei o HbA1c mai mare și se simt mai puțin bine [12].

Accesul la informații corecte reduce teama de hipoglicemie. Pacienții care știu cum acționează insulina folosită de ei și cum se ajustează dozele de insulină înainte de efort au mai puține obstacole [12]. Planul concret este pe pagina despre efortul fizic și hipoglicemia. Începe cu un efort scurt, la orele în care ai puțină insulină activă, urmărește senzorul și păstrează glucoza la îndemână.

Noaptea frica este mai mare, deoarece în somn poți să nu simți semnele hipoglicemiei [13]. Mulți pacienți se culcă intenționat cu glicemia mai mare sau se trezesc noaptea pentru a-și testa glicemia, iar somnul devine întrerupt și neodihnitor [13]. În plus, hipoglicemiile din timpul nopții pe care le sesizezi, prin simptome sau prin alarma senzorului, scad calitatea somnului și energia de a doua zi [14].

Partenerii și ceilalți membri ai familiei pot dormi și ei prost, de teamă să nu rateze un episod hipoglicemic [15]. Părinții copiilor mici se tem mai ales de hipoglicemia din timpul nopții [9]. Sistemele automate de administrare a insulinei (AID) pot reduce trezirile din somn ale părinților și frica lor de hipoglicemie [9]. Glicemia ținută intenționat mare nu este o soluție. Mai sigure sunt alarmele senzorului, pe care le poți partaja cu o persoană apropiată, dacă senzorul are această funcție [2]. Ajută și pompele care opresc automat ratele bazale când glicemia scade, descrise pe pagina despre hipoglicemia nocturnă.

Da, iar frica rudelor poate tensiona viața de familie. Majoritatea rudelor adulților cu diabet sunt cel puțin din când în când foarte îngrijorate de riscul de hipoglicemie [16]. O îngrijorare mare se asociază cu mai multe certuri în familie legate de diabet și cu frustrarea rudei care vrea să ajute [16]. Rudele pacienților care nu mai simt hipoglicemiile își pot restrânge propria lor viață ca să îi supravegheze și își pot neglija uneori din acest motiv sănătatea [17]. La părinții copiilor cu diabet de tip 1, frica este maximă după o hipoglicemie severă trăită împreună cu copilul și le poate afecta starea de bine [4] [18].

Membrii familiei descriu somn întrerupt, relații tensionate și o nevoie de informare și de sprijin pe care nu o acoperă nimeni [15]. Partenerul care te-a găsit confuz sau inconștient poate rămâne mult timp cu această teamă [17]. De aceea, vorbește deschis cu el, adu-l cu tine la următorul control și învață-l să folosească glucagonul. Discuțiile despre hipoglicemie, purtate împreună cu echipa medicală, pot reduce povara familiei [7].

Frica de hipoglicemie se poate trata, iar terapia psihologică ajută. Terapia cognitiv-comportamentală și antrenamentul pentru recunoașterea valorilor glicemiei, mai ales a hipoglicemiei, pot reduce frica și te pot ajuta să îți îngrijești mai bine diabetul [1]. Există abordări care îi ajută pe pacienții care nu mai simt hipoglicemiile să schimbe convingerile care îi împiedică să evite hipoglicemiile [19]. Pentru copii, programele sunt încă în dezvoltare, dar la părinții lor un program de grup poate reduce frica și stresul [4] [18].

Dacă chestionarul arată o frică ridicată, medicul te trimite la un specialist pregătit pentru această problemă [6]. Frica și neconștientizarea hipoglicemiei apar adesea împreună, deci ce ajută la una ajută adesea și la cealaltă [6] [20]. Pagina despre impactul psihologic al diabetului de tip 1 descrie și celelalte forme de sprijin.

Da, dar efectul este mic sau moderat. Senzorul în timp real, pompa legată de senzor și pompa AID reduc mai ales grijile legate de hipoglicemie [21]. Senzorul crește încrederea că poți face față hipoglicemiilor și scade suferința emoțională legată de diabet [22]. Pacienții mulțumiți de senzor au o frică de hipoglicemie mai mică [22].

Tehnologia nu înlocuiește terapia psihologică. Aproximativ unul din cinci adulți cu diabet de tip 1 are în continuare cel puțin o hipoglicemie severă pe an, deși aproape toți folosesc un senzor [23]. Dacă hipoglicemiile severe continuă, frica este justificată, însă soluția este un plan de prevenție făcut cu echipa medicală, nu glicemia ținută intenționat mare.

Discuția ajută mai mult dacă este directă și cu exemple. Spune ce faci din teamă, nu doar că ți-e frică. De exemplu, spune dacă te culci intenționat cu glicemia mare sau dacă ai renunțat la corecțiile de seară ori la alergat [8]. Dacă nu ți se oferă, cere chestionarul pentru frica de hipoglicemie [5].

La pacienții cu risc mare de hipoglicemie, evaluarea fricii face parte din controlul de rutină, cel puțin o dată pe an [6]. Echipa medicală nu îți face reproșuri, ci te ajută cu ajustarea țintelor glicemice și a tehnologiei. La nevoie te poate trimite la un psiholog cu experiență în diabet [6] [8]. Vino la control și cu partenerul, deoarece și frica lui contează [7].