Hipoglicemia nocturnă

Lipsesc semnele de avertizare. În somn nu simți primele semne, așa că episodul hipoglicemic poate dura ore întregi fără să fie corectat [1]. Aproape jumătate dintre hipoglicemiile nocturne prelungite trec neobservate, iar tu afli despre ele abia dimineață, de pe senzor [1] [2].

Dacă dormi singur se adaugă și lipsa unei alte persoane care să te observe la timp. Noaptea apar cele mai multe dintre episoadele severe [1]. De aceea aici se justifică cel mai bine alarmele senzorului. Cu alarmele pornite, riscul de hipoglicemie scade foarte mult [3].

O durere de cap la trezire, oboseala neobișnuită, hainele sau așternutul umede de transpirație și o senzație de somn neodihnitor. Uneori apare și o stare de confuzie la trezire [1]. O glicemie sub 90 mg/dL (5,0 mmol/L) dimineața, pe nemâncate, poate fi și ea semnul unei hipoglicemii nocturne care a trecut neobservată [4].

Aceste semne sunt sugestive, nu sigure. Confirmarea o dă senzorul, cu graficul nopții sau o glicemie pe glucometru făcută în timpul nopții, uneori de altcineva. O scădere bruscă a valorii afișate, urmată de o revenire la fel de bruscă, poate fi doar efectul presiunii pe senzor în somn [5]. Dacă semnele se repetă câteva dimineți la rând, arată-i medicului graficele nopților respective.

Pot fi. Transpirația abundentă în somn vine din activarea nervilor simpatici, care comandă glandele sudoripare (prin acetilcolină, nu din adrenalina din sânge) [6] [7]. Coșmarurile și somnul agitat sunt și ele semne posibile ale unei hipoglicemii nocturne [1].

Amândouă au însă și alte cauze, cum ar fi febra, o cameră prea caldă, alcoolul sau stresul. De aceea nu se pune diagnosticul doar după ele. Un senzor purtat câteva nopți lămurește situația mult mai bine comparativ cu orice presupunere.

Da, dar de obicei nu din motivul la care se gândesc mulți. Explicația clasică, numită fenomen Somogyi, presupune un răspuns hormonal exagerat după scăderea nocturnă a glicemiei. Verificarea acestei ipoteze cu senzorul, în viața reală arată că fenomenul Somogyi apare foarte rar [4].

Cel mai des cauza este mai simplă. Episodul hipoglicemic nocturn a fost tratat cu prea mulți hidrați de carbon (HC), uneori în stare de semi-trezire [4]. A doua explicație este creșterea normală a glicemiei dinaintea trezirii (fenomenul zorilor) [8]. Graficul senzorului separă repede aceste situații. Nu schimba doza de insulină de seară fără să te uiți la el.

Pragul alarmei de hipoglicemie îl alegi împreună cu medicul, în funcție de riscul tău de hipoglicemie noaptea [9]. Alarma predictivă te anunță înainte de atingerea pragului, deci îți lasă timp să reacționezi [10]. O alarmă nocturnă de încredere te scoate mai repede din hipoglicemie [11].

Verifică volumul și modul telefonului, deoarece o alarmă pe silențios nu ajută la nimic. Dacă ai un copil cu diabet, folosește urmărirea de la distanță, ca alarma să sune și în camera părinților [9].

Da. Este una dintre cele mai previzibile situații. Mușchiul își reface rezervele de glucoză ore întregi după antrenament și devine astfel mai sensibil la insulină. După un efort făcut după-amiaza sau seara, hipoglicemia apare frecvent la 7–11 ore distanță, adică în a doua parte a nopții [12].

Ajustările se fac în avans, nu a doua zi. Ele privesc doza de insulină de la cină, insulina bazală de peste noapte și, uneori, o gustare la culcare [12]. O reducere de aproximativ 20% a insulinei bazale după un efort deosebit poate preveni hipoglicemia din noaptea care urmează [13]. Planul se stabilește cu medicul și se verifică pe graficele senzorului din nopțile care urmează antrenamentelor.

Primul pas este senzorul, cu alarme sonore pornite și cu telefonul lângă pat. Al doilea este partajarea datelor cu o persoană apropiată, care poate suna sau poate veni dacă alarma nu este oprită [10].

Al treilea pas este o discuție serioasă cu medicul despre cauze și despre obiective. Un pacient care locuiește singur și are hipoglicemii nocturne repetate este un candidat clar pentru un sistem automat de administrare a insulinei. Sistemul oprește insulina înainte de scăderea periculoasă a glicemiei [14]. Nu este o situație de rezolvat singur, doar prin prudență.

Poate fi cauza, dar nu este singura. O insulină bazală de seară prea mare se recunoaște după o scădere lentă și constantă a glicemiei pe tot parcursul nopții, care apare în mai multe nopți la rând. Dacă glicemia scade mai devreme, în primele ore după culcare, cauza este mai des doza de la cină sau o corecție târzie, așa cum arată figura de mai jos [15].

Distincția se face pe graficul senzorului, iar schimbarea o decide medicul. La insulina bazală făcută o dată pe zi, schimbarea dozei se simte pe toată durata zilei, nu doar noaptea [12].

Dacă folosești un senzor cu alarme, de obicei nu. Alarma face această treabă mai bine și te trezește doar când e nevoie. Verificările programate rămân utile în situații speciale, cum ar fi după un antrenament neobișnuit, după alcool sau după o schimbare a dozei de insulină [1].

Fără senzor, o verificare ocazională în timpul nopții este singura modalitate de a vedea ce se întâmplă. Alege nopțile cu risc mai mare, nu toate nopțile. Dacă ai motive de îngrijorare repetate, discuția reală este despre accesul la un senzor, nu despre ceasul deșteptător [10].