Mesele și hipoglicemia

Da, dacă insulina de masă a fost deja administrată. Un analog rapid de insulină începe să acționeze în 5–15 minute și are vârful de acțiune în primele două ore [1]. Dacă masa întârzie, insulina scade glicemia fără ca glucoza din alimente să fie disponibilă, așa cum arată figura de mai jos [2].

Fără insulina de masă, o masă amânată nu produce de obicei hipoglicemie, deși glicemia poate scădea lent din cauza insulinei bazale. Riscul apare mai ales atunci când administrezi doza de masă înainte de a fi sigur că vei mânca [3].

Măsori glicemia și iei hidrați de carbon (HC) cu absorbție rapidă, ca să acoperi intervalul de timp la risc. O soluție simplă este să bei un suc obișnuit, nu unul dietetic, sau să mănânci o parte din masă, cum ar fi pâinea, chiar dacă restul întârzie [3].

Situația se poate însă evita ușor. Administrează doza de masă atunci când mâncarea este în fața ta, nu atunci când ai comandat-o. La restaurant, la un eveniment sau la o masă în familie, întârzierile sunt regula, nu excepția [4]. Pierzi câteva minute de potrivire cu vârful glicemiei, dar eviți o hipoglicemie.

Nu, tocmai invers. Dacă subestimezi cantitatea, administrezi prea puțină insulină, deci glicemia va fi mai mare. Supraestimarea este cea care duce la hipoglicemie [5].

Numărarea greșită în plus înseamnă insulină în plus, deci risc de scădere a glicemiei la două sau trei ore [6]. Supraestimarea apare mai des la gustări și la porțiile mici, în timp ce mesele mari tind să fie subestimate [7].

Da, în ambele sensuri. Administrarea cu 15–20 de minute înainte de masă potrivește mai bine insulina cu creșterea glicemiei și reduce riscul de hipoglicemie după masă [4]. Același avans crește însă riscul dacă masa întârzie sau dacă nu o mănânci pe toată.

La copiii mici, cu apetit imprevizibil, doza se poate administra după masă, când se vede cât s-a mâncat [8]. La adulți rămâne o excepție, de exemplu în zilele cu greață, deoarece insulina făcută după masă poate crește riscul de hipoglicemie [4]. Momentul potrivit se stabilește împreună cu medicul, în funcție de tipul de insulină folosit.

Nu prin ele însele, ci prin dozele rămase neschimbate. O masă cu puțini hidrați de carbon are nevoie de puțină insulină rapidă. Dacă păstrezi doza obișnuită, apare aproape inevitabil o hipoglicemie [9].

Există și un al doilea aspect. O alimentație cu foarte puțini HC crește riscul de hipoglicemie și poate reduce efectul glucagonului, deoarece rezervele de glicogen sunt mai mici [10]. Trecerea la un astfel de mod de a mânca se face cu medicul, tocmai pentru că se modifică dozele, nu doar meniul [9].

Completezi diferența cu hidrați de carbon ușor de mâncat, cum ar fi un suc, un fruct sau o felie de pâine. Nu trebuie să fie același aliment, ci aceeași cantitate de HC [3].

Dacă situația se repetă, mai ales la copii, schimbă momentul injecției. Administrează doza după masă sau împarte doza, cu o parte la început și restul după ce vezi cât s-a mâncat [8]. Această schimbare se discută cu medicul, dar rezolvă o cauză frecventă de hipoglicemie la vârste mici [3].

Da. Dacă stomacul se golește încet, glucoza din alimente ajunge în sânge mult după ce insulina a început să acționeze. Rezultatul obișnuit este o glicemie mică la una sau două ore, urmată de una mare mai târziu [11].

Cauza poate fi o masă foarte grasă, dar și afectarea nervilor stomacului după mulți ani de diabet, numită gastropareză [12] [13]. Aceasta este considerată un factor de risc pentru hipoglicemie [2]. Se recunoaște după sațietate rapidă, balonare sau greață [14]. Momentul administrării dozei de insulină se schimbă în acest caz împreună cu medicul [11].

De obicei nu, dacă dozele sunt bine reglate. Gustările obligatorii țin de schemele vechi de tratament, cu insuline care aveau un vârf lung și imprevizibil. Cu insulinele actuale și cu pompele de insulină, orarul meselor poate fi liber [10].

Dacă simți nevoia să mănânci între mese ca să eviți hipoglicemia, acesta nu este un obicei alimentar, ci un semn că o doză este prea mare. Soluția corectă este reducerea acelei doze împreună cu medicul, nu adăugarea de mâncare. Poate fi doza de la masa anterioară sau insulina bazală. Gustările sistematice duc în timp la creștere în greutate [10].

Estimezi prudent și verifici după aceea [10]. Într-o situație nesigură este mai bine să rămâi în zona de subestimare ușoară, deoarece o glicemie mare se corectează mai ușor comparativ cu o hipoglicemie [5].

O soluție practică, stabilită dinainte cu medicul, este împărțirea dozei, cu o parte la începutul mesei și restul după ce vezi cât ai mâncat. Verifică glicemia la două ore și notează felul de mâncare și cantitatea estimată de hidrați de carbon [2]. După câteva încercări, aceleași preparate devin mai previzibile.

Nu direct, dacă nu administrezi insulină rapidă. Problema apare atunci când insulina bazală este prea mare, deoarece în lipsa mesei glicemia scade singură [2].

Micul dejun sărit este de fapt un test util. Dacă glicemia rămâne stabilă până la prânz, insulina bazală este potrivită [15]. Dacă scade prea mult, doza de insulină bazală trebuie discutată cu medicul. Spune-i rezultatul la controlul următor, deoarece este o informație valoroasă [16].