Cum imită pompa secreția naturală de insulină

Un pancreas sănătos conține celule beta, care măsoară concentrația de glucoză din sânge în fiecare moment și eliberează insulină exact cât este nevoie [1]. Eliberarea se face direct în sânge și are două forme principale. O cantitate mică și relativ constantă (are unele variații lente) este eliberată tot timpul. În plus, atunci când mănânci se secretă brusc o cantitate mai mare, eliberată rapid. Acest sistem funcționează ca o buclă automată.

Când glicemia urcă, celulele beta simt acest lucru și secretă mai multă insulină, iar când glicemia scade, ele își reduc imediat cantitatea. Insulina ajunge în vena portă, care merge întâi la ficat și abia apoi la restul corpului [2]. Ficatul este principalul organ care reglează cantitatea de glucoză existentă la un moment dat în sânge. Doar jumătate din insulina ajunsă la ficat trece de el, restul se consumă local [3]. Glicemia rămâne astfel destul de stabilă, fără niciun efort din partea ta.

În DZ tip 1, sistemul imun înlătură celulele beta, iar corpul își pierde astfel capacitatea de a produce insulină și de a-și regla singur glicemia. Pompa de insulină încearcă să preia acest rol și să refacă tiparul natural, folosind un debit de insulină de fond și doze suplimentare la mese [4].

Cu cât administrarea de insulină seamănă mai mult cu secreția naturală, cu atât glicemia va rămâne mai aproape de valorile normale. Acest tipar reduce riscul creșterilor mari după mese și al scăderilor între mese, oferindu-ți un control mai bun și mai multă siguranță în viața ta.

Ratele bazale corespund secreției de fond, adică acea cantitate mică și continuă de insulină, pe care pancreasul o eliberează între mese și în timpul nopții. Pompa reproduce această secreție prin eliberarea constantă a unor cantități foarte mici de insulină cu acțiune rapidă [5].

Nevoia de fond nu este aceeași pe tot parcursul zilei, deoarece corpul cere mai multă insulină spre dimineață și mai puțină în alte intervale. Poți programa rate bazale diferite pe ore, astfel încât administrarea de insulină să urmeze cât mai fidel ritmul natural al corpului tău [6].

Bolusul de masă corespunde eliberării rapide de insulină pe care pancreasul sănătos o produce atunci când mănânci [1]. Această cantitate suplimentară acoperă glucoza care intră în sânge din alimente, sub formă de carbohidrați [7].

Când folosești o pompă de insulină, tu ești cel care va cere de la ea administrarea acestui bolus înainte de fiecare masă. Dispozitivul eliberează apoi doza de insulină stabilită cel mai adesea de tine (uneori cu ajutorul pompei) [4]. Insulina administrată la masă se adaugă astfel peste cea de fond, la fel cum se întâmplă și în mod natural.

Pompa se apropie mult de secreția naturală, dar nu o poate copia perfect. Insulina din pompă este eliberată subcutanat, nu direct către ficat așa cum ajunge insulina produsă de pancreas [2]. Din acest motiv, insulina eliberată de o pompă are nevoie de timp ca să se absoarbă și să înceapă să acționeze [8].

Celulele beta răspund în câteva secunde și cu mare precizie, spre deosebire de insulina din pompă, care începe lent să acționeze abia după câteva minute. Nici sistemele automate, care ajustează singure administrarea de insulină, nu înlătură această întârziere [9]. Pompa rămâne o imitație bună, dar clar nu identică, a naturii.

Chiar și atunci când nu mănânci, ficatul eliberează în permanență glucoză în sânge, ca să hrănească creierul și celelalte organe. Insulina eliberată de fond ține sub control această eliberare și menține astfel glicemia stabilă între mese și peste noapte [10]. Fără această insulină eliberată continuu, de fond, glicemia ar urca treptat, chiar dacă nu mănânci nimic (ficatul are stoc mare de glucoză).

În plus, corpul tău ar începe să ardă grăsimi și în cele din urmă să formeze corpi cetonici, care pot deveni periculoși [11]. Din acest motiv ratele bazale sunt necesare să existe permanent, nu doar temporar. Când rata bazală lipsește mai mult timp, semnele nu se rezumă la o glicemie mare. Dacă apar vărsături, respirație grea sau somnolență, mergi de urgență la camera de gardă.

Când mănânci, carbohidrații sunt digerați și transformați în glucoză, care intră rapid în sânge și pun presiune pe glicemie să crească. Pentru a face față acestei creșteri, corpul are nevoie de o cantitate mai mare de insulină, într-un timp foarte scurt [12].

Această insulină în plus mută glucoza din sânge în mușchi, în țesutul gras și în ficat și oprește temporar eliberarea de glucoză din ficat [12]. Cu cât masa conține mai mulți carbohidrați, cu atât doza de insulină de la masă trebuie să fie mai mare [7].

Insulina cu acțiune rapidă din pompă are nevoie de puțin timp ca să înceapă să acționeze. De aceea este bine să administrezi bolusul cu câteva minute înainte de masă, astfel încât efectul insulinei să se suprapună peste creșterea glicemiei date de alimente [13].

Doza de la masă se calculează după cantitatea de carbohidrați, iar pompa poate elibera insulina imediat sau prelungit, pe o durată mai lungă [7]. Un bolus prelungit se potrivește meselor bogate în grăsimi și proteine, care pot crește glicemia mai târziu [14]. Momentul și forma bolusului ajută astfel insulina să urmeze cât mai bine curba glicemiei tale.